Casa Corpului Didactic Satu Mare în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare facilitează promovarea unei educaţii de calitate, în spiritul valorilor şi atitudinilor pozitive, dezvoltă competenţe, atitudini şi capacităţi de adaptare la schimbările economice, sociale şi politice, asigurând cadrelor didactice şi elevilor integrarea în societate mileniului III.

Instituţia noastră are capacitatea de a se orienta și de a se adapta într-o societate care în permanență se află într-un proces continuu de schimbare, astfel încât ne dorim ca fiecare cadru didactic să devină „omul potrivit la locul potrivit”, caracterizat prin profesionalism, flexibilitate şi creativitate. Totodată, ne propunem să punem accentul pe calitatea ofertei de formare şi să asigurăm relevanţa acesteia în raport cu abilităţile, cunoştinţele şi nevoile persoanelor implicate. Altfel, există riscul demotivării participanţilor la formare precum şi al irosirii banilor şi timpului investit.

Ne dorim o schimbare a mentalităţii în ceea ce priveşte formarea profesională, astfel încât să crească gradul de conştientizare cu privire la importanţa învăţării continue, gradul de motivare pentru lărgirea cunoştinţelor şi dezvoltarea competenţelor. Dorim dezvoltarea unor programe care să conducă la conştientizarea şi schimbarea atitudinii persoanelor şi instituţiilor implicate, în favoarea creşterii motivării participării la cursuri de formare profesională, o formare a învăţării pe tot parcursul vieţii ceea ce constituie şi pentru instituţia noastră obiectivul principal.

Importanţa competenţelor şi abilităţilor dobândite, creşterea obiectivităţii evaluării şi diversificarea ofertelor de formare trebuie să fie în concordanţă cu nevoile de formare a cadrelor didactice. Sloganul nostru este: Calitate, eficienţă şi mai puţin formalism!

Mesaj la început de an școlar 2023-2024

Cu ocazia începerii anului școlar 2023-2024, echipa Casei Corpului Didactic „Dariu Pop” Satu Mare își dorește să fie în continuare partenerul dumneavoastră, să reușească să vă ofere sprijinul necesar în dezvoltarea și formarea personală și profesională prin vasta ofertă de programe acreditate și avizate. Dorim întregului personal din învățământul sătmărean un an școlar cu sănătate, realizări și satisfacții profesionale!

Misiunea și funcțiile

Misiunea casei corpului didactic este de a promova inovaţia şi reforma în educaţie, de a asigura cadrul pentru dezvoltarea personală şi profesională a personalului din învăţământul preuniversitar, în corelaţie cu standardele profesionale pentru profesiunea didactică, standardele de calitate şi competenţele profesionale, precum şi în conformitate cu politicile şi strategiile naţionale în domeniul educaţiei.

Misiunea și funcțiile CCD


Domeniile de activitate

  • formare continuă a personalului din învăţământul preuniversitar
  • activităţi metodice, ştiinţifice şi culturale
  • informare, documentare, consultanţă
  • crearea/completarea şi actualizarea bazelor de date
  • editare/multiplicare şi difuzare de carte, publicaţii, resurse educaţionale
  • marketing educaţional, publicitate/diseminare
  • parteneriate educaţionale

Domenii de activitate și tipuri de activități

Program de lucru

Luni - Joi: 8.00 - 16.30 / Vineri: 8.00 - 14.00
Program de audiențe Director: săptămânal în fiecare zi de luni și miercuri între orele 11.00 - 14.00) (cu programare prealabilă prin email: contact@ccdsm.ro

Adresă/ Telefon

Casa Corpului Didactic "Dariu Pop" Satu Mare
440010 Satu Mare
Str. "1 Decembrie 1918", Nr. 6
Județul Satu Mare
Telefon: 0361 801 065 / Fax: 0361 801 064
Email: contact@ccdsm.ro, ccdsatumare@yahoo.com