Pentru a marca Ziua Națională a României, Casa Corpului Didactic „Dariu Pop”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, organizează o expoziție cu desene ale elevilor cu tema „România-prezent și viitor”. Sunt invitați să participe cu lucrări elevi de gimnaziu și liceu, maxim 4 elevi de la o școală. Lucrările se depun până în 26 noiembrie la Casa Corpului Didactic, cu mențiunea ca, pe fiecare desen să apară, pe lângă numele elevului și școala de proveniență și numele profesorului coordonator (pe spatele lucrării). Toate lucrările vor fi expuse, iar cele mai reușite creații vor fi premiate.